Sari la conținut
denarArt. 28314. Avizul comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilorCodul de procedură fiscală, forma la 08.08.2026În vigoareIntră

Art. 28314. Avizul comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor

În vigoare Text în vigoare de la 25.08.2019: articolul introdus de OG nr. 19/2019 Forma la 08.08.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 694 din 22.08.2019.

Formele textului (1) și ce l-a modificat

(1)O comisie consultativă sau o comisie de soluționare alternativă a litigiilor notifică avizul autorităților competente ale statelor membre în cauză în termen de 180 de zile de la data la care a fost instituită. În cazul în care comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor consideră că, dată fiind natura chestiunii litigioase, sunt necesare mai mult de 180 de zile pentru a emite un aviz, acest termen poate fi prelungit cu 90 de zile. Comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor informează autoritățile competente ale statelor membre în cauză și persoanele afectate cu privire la prelungire.

(2)Comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor își întemeiază avizul pe dispozițiile acordurilor sau convențiilor aplicabile prevăzute la art. 2831 alin. (3) lit. (a), precum și pe oricare dintre normele legale în vigoare aplicabile.

(3)Comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor emite avizul cu o majoritate simplă a membrilor săi. În cazul în care nu se poate ajunge la o majoritate, votul președintelui este definitoriu pentru avizul final. Președintele comunică autorităților competente avizul comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.