Sari la conținut
denarArt. 276. Soluţionarea contestaţieiCodul de procedură fiscală, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 276. Soluţionarea contestaţiei

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 02.09.2017 Forma în vigoare, de la 03.09.2022

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015.

Formele textului (4)

(1)În soluţionarea contestaţiei organul competent verifică motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport cu susţinerile părţilor, cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării.

(2)Organul de soluţionare competent, pentru lămurirea cauzei, poate solicita:

a)punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, A.N.A.F. sau al altor instituţii şi autorităţi competente să se pronunţe în cauzele respective;

b)efectuarea, de către organele competente, a unei constatări la faţa locului în condiţiile art. 65.

(3)Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.

(4)Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora poate/pot să depună probe noi în susţinerea cauzei. În această situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se oferă posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.

(5)Contestatorul poate solicita organului de soluţionare competent susţinerea orală a contestaţiei. În acest caz, organul de soluţionare fixează un termen pentru care convoacă, la sediul său, contestatorul şi reprezentantul organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat. Această solicitare poate fi adresată organului de soluţionare competent în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sub sancţiunea decăderii.

(6)Organul de soluţionare competent se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.

(7)Contestaţiile formulate potrivit prezentului titlu se soluţionează în termenul prevăzut la art. 77.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.