Sari la conținut
denarArt. 260. Contestația la executare silităCodul de procedură fiscală, forma la 08.08.2026În vigoareIntră

Art. 260. Contestația la executare silită

În vigoare Text neschimbat din forma de la 01.01.2016 Forma la 08.08.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015.

Formele textului (1)

(1)Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(2)Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.

(3)Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4)Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.