(1)Pentru obligaţiile fiscale ale debitorului răspunde ca debitor garant, cu renunţarea la beneficiul discuţiunii şi diviziunii:
a)persoana care îşi asumă obligaţia de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată, în limita sumei garantate şi a sumei realizate din valorificarea garanţiei;
b)persoana juridică pentru obligaţiile fiscale datorate, potrivit legii, de sediile secundare ale acesteia.
(2)Organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către debitorul garant.
(3)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.