Sari la conținut
denarArt. 2095. Modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonăriiCodul de procedură fiscală, forma la 08.08.2026În vigoareIntră

Art. 2095. Modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării

În vigoare Text în vigoare de la 14.01.2026: alin. (1) lit. a) modificată de Legea nr. 239/2025 Ce s-a schimbat Forma la 08.08.2026

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 832 din 31.08.2021

și încă 2 numere.

: nr. 290 din 06.04.2023 și nr. 1160 din 15.12.2025.

Formele textului (3) și ce l-a modificat

(1)Pe perioada de valabilitate a eșalonării, decizia de eșalonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în eșalonare a următoarelor obligații fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal:

a)obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării la plată, prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), f)-i) și l);

Modificată la 14.01.2026 de Legea nr. 239/2025. Ce s-a schimbat

b)obligațiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menținere a valabilității eșalonării, prevăzute la art. 20910 alin. (2), cu excepția sumelor de natura celor prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. j).

(2)Debitorul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eșalonare la plată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, la care poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare. Pentru obligațiile fiscale prevăzute la alin. (8) și (9) și la art. 2094 alin. (1) lit. h) și i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eșalonare la plată ori de câte ori este necesar. Prin cerere se poate solicita modificarea deciziei de eșalonare la plată prin includerea tuturor obligațiilor fiscale ce reprezintă condiția de menținere a valabilității eșalonării la plată la data depunerii cererii, cu excepția celor pentru care art. 2094 alin. (1) nu prevede posibilitatea debitorului de a solicita eșalonarea la plată.

(3)Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) sau l), după caz, ori până la împlinirea termenului prevăzut la art. 20910 alin. (2) și se soluționează de organul fiscal, în termen de 5 zile lucrătoare, prin decizie de modificare a deciziei de eșalonare la plată sau decizie de respingere, după caz.

(4)Pentru obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eșalonare se efectuează cu menținerea perioadei de eșalonare deja aprobate.

(5)abrogat

(6)Cuantumul și termenele de plată ale noilor rate de eșalonare se stabilesc prin grafice de eșalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată.

(7)În situația în care cererea de modificare a deciziei de eșalonare la plată se respinge, debitorul are obligația să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.

(8)În situația în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obține o suspendare a executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică, la cererea debitorului, fără a fi limitate numeric conform alin. (2).

(9)În situația în care pe perioada de valabilitate a eșalonării se desființează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului, fără a fi limitate la numărul prevăzut la alin. (2).

(10)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru obligațiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de eșalonare la plată și fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor care beneficiază de eșalonarea la plată.

Ce s-a schimbat la 14.01.2026

Față de forma de la 06.04.2023: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1) lit. a)obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării la plată, prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) f)-i) și l);

Forma anterioară, de la 06.04.2023

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.