Sari la conținut
denarArt. 200. Menținerea eșalonării la platăCodul de procedură fiscală, forma de la 29.12.2018Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 200. Menținerea eșalonării la plată

Nu e în vigoare Forma de la 29.12.2018 În vigoare până la 05.04.2023 Ce s-a schimbat Forma în vigoare, de la 18.12.2025

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015 și nr. 1116 din 29.12.2018.

Formele textului (5) și ce l-a modificat

(1)Debitorul poate solicita organului fiscal competent menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (2) și la art. 194 alin. (1), cu excepția cazului în care eșalonarea a fost pierdută ca urmare a nerespectării condiției prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. k), de două ori într-un an calendaristic, sau fracție de an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanției de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea tuturor obligațiilor fiscale care au făcut obiectul eșalonării la plată, după caz. Cererea se soluționează prin emiterea unei decizii de menținere a valabilității eșalonării, cu păstrarea perioadei de eșalonare deja aprobate.

Modificat la 29.12.2018 de OUG nr. 114/2018. Ce s-a schimbat

(2)Pentru menținerea valabilității eșalonării, debitorul are obligația să achite obligațiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menținere a valabilității eșalonării, cu excepția celor care au făcut obiectul eșalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei. Prevederile art. 194 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Ce s-a schimbat la 29.12.2018

Față de forma de la 03.09.2017: textul nou e marcat, cel scos e tăiat.

alin. (1)Debitorul poate solicita organului fiscal competent menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (2) și la art. 194 alin. (1), cu excepția cazului în care eșalonarea a fost pierdută ca urmare a nerespectării condiției prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a)-j) și l), o singură dată k), de două ori într-un an calendaristic, sau fracție de eșalonare, an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanției de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea tuturor obligațiilor fiscale, fiscale care au făcut obiectul eșalonării la plată, după caz. Cererea se soluționează prin emiterea unei decizii de menținere a valabilității eșalonării, cu păstrarea perioadei de eșalonare aprobate inițial.deja aprobate.

Forma anterioară, de la 03.09.2017

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.