Sari la conținut
denarArt. 116. Metode de controlCodul de procedură fiscală, forma de la 01.01.2016Nu e în vigoareForma în vigoareIntră

Art. 116. Metode de control

Nu e în vigoare Forma de la 01.01.2016 În vigoare până la 02.09.2017 Forma în vigoare, de la 03.09.2017

Formă consolidată, pentru informare; nu produce efecte juridice. Text oficial: Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547 din 23.07.2015.

Formele textului (2)

(1)Pentru efectuarea inspecţiei fiscale se pot folosi următoarele metode de control:

a)verificarea prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;

b)verificarea exhaustivă, care constă în activitatea de verificare a tuturor documentelor şi operaţiunilor, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;

c)controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.

(2)Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciază de inspector.

(3)În cazul efectuării inspecţiei fiscale de către organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se pot aproba metode şi proceduri de sondaj.

Denar publică textul legislației pentru informare și nu oferă consultanță juridică, fiscală sau financiară.